Asteptam de atata timp acest luru, incat nu mai avem curaj sa credem ca se va intampla cu adevarat. Cei mai constiinciosi in lupta cu pandemia provocata de COVID19 au fost copiii. Ei au respectat toate regulile impuse de parinti si cadrele didactice, au inteles parca cel mai bine pericolul de imbolnavire si s-au ferit dupa posibilitati.
Cadrele didactice au incercat ani de zile sa-i convinga pe parinti ca nu este bine sa-i lase pe copii mult timp cu computerul sau tableta, ca telefoanele nu trebuie sa se transforme in jucaria lor preferata. Psihologii ne atentionau tot timpul asupra efectelor negative pe timp indelungat, pe care aceste device-uri le au asupra dezvoltarii normale a copiilor. S-a constatat ca devin introvertiti, lipsiti de dorinta de a invata si de a experimenta lucruri noi , au dificultati in exprimare, nu au prieteni. Credeam ca am fost convingatoari si incepusem sa avem rezultatele mult dorite, dar atunci a inceput pandemia si totul s-a intors .
Hotararea de guvern care s-a luat pentru protejarea copiilor de acest virus a fost sa se inchida scolile si sa aplice sitemul ,,on line” . Nu a interesat pe nimeni ca unul din trei copii nu are conectare la internet, ca nu au computer, nici tablete, nici telefoane, ca nu aveau nici cunostintele necesare cum se utilizeaza aceste aparate si multi dintre ei nu aveau nici cui sa ceara ajutor. S-a ajuns la situatia ca multi copii fara posibilitati materiale, dar cu rezultate foarte bune la invatatura sa planga de neputinta. Ma simt vinovata pentru lacrimile acestor copii, pentru neputinta mea de a lua o atitudine, ani de zile le-am spus acestor copii ca sunt puternici, ca isi pot indeplini orice dorinta…
Sunt un om care am trecut prin multe in viata, dar ma sperii inca de un computer sau telefon nou, inca am frica de a nu strica ceva. Foarte greu le-a fost si tuturor profesorilor, cei mai contiinciosi si- au facut orele in vazul tuturor, cei de la gradinita si ciclul primar au fost nevoiti sa-i invete pe parinti cum sa-si ajute copiii, iar cei mai multi au trimis fisele de lucru, foarte multe si foarte grele, cu care s-au luptat la nesfarsit tot parintii. Din punctul meu de vedere marii eroi ai acestei perioade sunt PARINTII, care au trebuit sa tina pasul cu lectiile copiilor, uneori 2, 3 chiar 4 la numar, pe o durata ce pare ca nu mai ia sfarsit. Practic ei au trebuit sa preia rsponsabilitatea cadrului didactic care se pregateste ani de zile pentru acest lucru. Au devenit atfel foarte obositi si tot timpul nervosi, multi spun ca nu mai au bucuria de a sta langa copiii lor . Acest tip de scoala este de fapt o minciuna sustinuta de parinti (care prefera sa rezolve ei lectiile copiilor ca sa scape mai repede), cadrele didactice (care vor sa-si mentina locurile de munca) si copiii (care au vazut ca merge si asa, pot lipsi oricand de la ora, spunand ca nu au avut internet).
Cei mai multi dintre noi au inceput a realizeze ca aceasta pierdere de timp va avea efecte catastrofale in dezvoltarea copiilor. Imi amintesc ce surprinsa si responsabila m-am simtit cand am invatat la Psihologia copiilor ca 80% din inteligenta lor se formeaza la varsta prescolara. Se recuperaza oare si inteligenta neformata la timp?
De multe ori ne dam seama de ce am avut atunci cand am pierdut acel ceva. Toti criticam sistemul de invatamant, eram nemultumiti de programele scolare, de dotarea scolilor, de pregatirea profesionala a cadrelor didactice,etc. Cu toate acestea, cei mai multi ne dorim acum reinceperea scolilor ca o revenire la normalitate, iar parintii au vazut cat de grea este meseria de dascal, multi dintre ei ar da oricat sa mai scape de corvoada de a face lectii cu copiii. S-au gasit si solutiii: multi copii sunt la after scholl, altii au angajat profesori particulari la fiecare disciplina si ii trimit sa se relaxseze la activitatile optionale care sunt in desfasurare inca… Bineinteles ca totul are loc cu „respectarea” regulilor de protectie, numai ca ceilalti copii nu inteleg DE CE PENTRU UNII SE POATE.
Deocamdata toti suntem de parere ca aceasta perioada este catastrofala pentru toti copiii, ei practic nu au invatat nimic. Cel mai mult am suferit cu totii de lipsa de comunicare cu cei din jur. Copiii ne spun cat de dor le este de colegi si de doamnele lor. Le lipsesc jocurile de colectiv, cantecele si dansurile, glasul doamnei care ii invata multe lucruri interesante jucandu-se cu ei. Sper ca am inteles cu totii ca nu putem renunta la clasele de copii, iar cadrele didactice bine pregatite sunt de neinlocuit.
De multe ori generatiile in varsta povestesc ce greu era pe timpul lor. Au dreptate: au trecut prin razboaie, seceta, foamete, noi am trecut printr-un cutremur devastator, revolutia sangeroasa, crize economice. Imi amintec foarte bine ca in primii 15 ani de activitate lucram cu grupe formate din 40 de copii, la grupa pregatitoare aveam cate patru activitati didactice pe zi,lucram sambetele in mod firesc, iar de multe ori duminica mergeam cu copiii sa-l aplaudam pe seful statului . Nu am primit recompense banesti pentru munca suplimentara, nici la pensionare nu am primit compensatii pentru numarul mare de copii pe care i-am format, poate nici nu ne-am gandit sa cerem… La scoala “on line” prezenta medie care s-a inregistrat la clasele mici si la gradinita a fost de 1-5 copii la grupa si tot nu au invatat nimic. Acum aceasta pandemie le-a schimbat mult si greu viata celor dragi noua si asta este foarte dureros.In popor se spune ca „ce nu te omoara te face mai puternic.” Am convingerea ca vom trece si peste aceste incercari victoriosi, ca viata este o lupta, iar noi suntem puternici si invingatori.
Nu sunt Comentarii